Contact Nutrietique: +(40) 766 270 873

Cum să îți menții greutatea la “All-Inclusive”

Vara este cel mai dinamic sezon, presarat cu soare, culoare, energie și cele mai reușite vacanțe! Din dorința de libertate și de relaxare, mulți dintre noi apelăm fără ezitare la pachetele All-inclusive care ne îmbie cu gastronomia specifică locului, cu o mulțime de platouri suculente, colorate, cu miros de pâine coaptă, de vanilie și portocale, cu preparate marinate în vin, cu sos de vin… alături de un pahar de vin.  

În vacanță toate sunt gustoase și toate ne ademenesc. În vacanță se activează stomacul de vacanță, când senzația de foame apare cu mult înainte de micul dejun, când de fiecare dată se face loc și pentru desert, când ar mai merge încă o gustare, când…

Și iată cum 1-2 săptămâni de vacanță își lasă amprenta asupra siluetelor noastre pentru o perioadă lungă de acum încolo… cum hainele nu se mai așează atât de bine și parcă nici digestia nu mai este atât de bună… ba parcă a apărut și acneea, iar tonusul muscular s-a cam dus și el, of!

Mergem în vacanță și e minunat! Dar ce sa facem astfel încât să evităm scenariul descris anterior și în acelați timp să putem gusta din seducătoarele, tentantele și crocantele preparate de la All-inclusive?

Răspunsul este unul cum nu se poate mai simplu: mergem de mână cu rutina de acasă. Deși nu sună prea apetisant, pentru organismul nostru, rutina este la fel de bună precum este dulceața pe pâinea prăjită, unsă cu unt*. Astfel, în timp ce ne bucurăm de zile cu soare și libertate, pentru a nu ne afecta silueta cu un număr foarte mare de kilograme, să ținem cont de o serie de bune practici:

Menținem orarul alimentar de zi cu zi

Dacă în mod curent obișnuim să nu consumăm micul dejun sau cina, este o idee foarte bună să menținem, pe cât posibil, acest obicei și în vacanță. În cazul în care la micul dejun, prânz sau cină există preparate pe care dorim să le gustăm, atunci este bine să nu ne refuzăm pofta, cu condiția de a consuma produse mai slab caloric în restul zilei sau de a sări peste una dintre celelalte mese principale. De asemenea, deși este tentant să stăm până tărziu, menținerea programului de somn în limite rezonabile are efecte benefice și în menținerea apetitului în limitele normale.

Explicație: Din punct de vedere fiziologic, o persoană adultă, cu o bună stare de sănătate nu necesită consumul a trei mese principale pe zi. În condițiile unei activități fizice reduse, două mese moderate caloric asigură necesarul energetic și nutritiv pentru întreaga zi. 

Gustăm din toate, dar la mese diferite

Chiar dacă primul impuls atunci când suntem în fața unei mese pline cu bunătăți este să ne umplem farfuria cu vârf, cel mai bine este să optăm pentru o farfurie mai micuță și să așteptăm 1-2 minute înainte să acționăm, timp în care să analizăm ce anume arată cel mai bine și ce anume ne-am dori să consumăm cu adevărat.

Cu siguranță că nu toate preparatele sunt la fel de gustoase și nu toate ne-ar face o deosebită placere să le consumăm. 😊

Ne hidratăm cu simț de răspundere și limităm consumul de alcool

În vacanță este foarte ușor să uităm să ne hidratăm. Cu apă. Având atât de multe opțiuni la dispoziție, cumva apa ajunge pe ultimul loc în topul preferințelor, acest lucru afectând în mod direct starea noastră de bine, tranzitul, aspectul pielii, dar și nivelul de energie.

În cazul în care optăm pentru o băutură alcoolică, este recomandat ca fiecare pahar de vin, bere sau cocktail să fie urmat de 2 pahare de apă. Astfel combatem deshidratarea cauzată de alcool și efectele sale adverse.

Tot pentru a asigura optimul de hidratare, mai putem apela și la o ciorbă sau o supă cremă la una dintre mese. 😊

O plimbare în fiecare zi

Să nu uităm că motivul pentru care am plecat de acasă este și destinația în sine. Pentru o experiență completă, pentru a descoperi tradițiile și peisajele locului, pentru a ne conecta la cultura și civilizația locală, să explorăm cât mai mult, să ne bucurăm de soare, să înotăm, să cutreierăm cărări de munte, să dansăm, să râdem și să nu uităm să fim recunoscători pentru posibilitatea de a pleca în vacanță.

 

*Din punct de vedere organoleptic.